Deja vu

Privesc, în față trec valuri de clipe cu tine.
 Răsfoiesc un album din anii
ce uneau un zîmbet, o bancă, o amintire.
Nevinovați, flămânzi, plini de nostalgie.

Tu în bancă cu mine, uitata-i demult
cum îți povesteam de primul sărut.
Și eu, de multe-am uitat, dar,
Niciodată prietenul drag.

Azi ești soție și mamă, dar în suflet eu încă te văd
o copilă. Plină de griji, cum alergai de obicei către școală.
Acum ai alte teme de rezolvat, alte scheme, formule, probleme,
Sau poate tu le-ai uitat?!

Eu sunt acolo, în scaunul de lână tine,
Să te-ntorci  dac-o  formulă nu-ți vine bine!
Nu-ți promit s-o rezolv, poate nu va ține de mine,
Dar tu, să te-ntorci, eu sunt în bancă cu tine!

Gerul de dimineață

images
E anotimpul dragostei, a dragostei celei eterne
E timpul amintirilor din anii ce-au trecut,
Voalul s-angălbenit în vreme,
Dar mama mai frumoasă s-a făcut!
Gerul mai desenează pe o sticlă, o ramură,
Nu e de brad, Crăciunul deja este uitat, dar,
E-o ramură  de fag, de peste drum, dintr-un copac.
Gerul multe-a desenat.
Frigul de dimineață  își croiește drum la fiecare casă,
Unii încă dorm, alții stau deja la masă,
Doar cei din urmă-i urmăresc pasul voios de dimineață
Mereu grăbit cu voalul alb pe față.
Și ți-ar părea că ești într-o poveste, cu feți frumoși
Uitați pe la ferestre. De fapt sunt picii ce-o privesc afară,
Pe mama, ce hainele le spală, iar ochii ei sclipesc de-o-ntreagă viață
Văzând odraslele care privesc de la fereastră.
Cu voal pe cap trîndăvește de dimineață; I-a mamei!
Ce de devreme s-a trezit! Și-ar vrea și ei s-alerge pe afară,
Dar e ger și adineauri mama  s-a împotrivit,
Zâmbind!
E anotimpul dragostei, a dragostei celei eterne
E timpul amintirilor din anii ce-au trecut,
Zăpada ne găsește azi trecuți prin vreme,
pe mama o găsim hainele spălând.

Necunoscutului

Răsărit. Dimineață. Deșteptător.
Fericirea este în mine, doarme,
Te văd pe tine, lumina zilelor
Trăiesc de parcă mâine am să mor.
Cu dor.
Cu dor îți scriu scrisori, în fiecare dimineață,
Alături cafeaua e pe masă, de vrei
O trimit la tine, amară, neagră, dulce
Plină de iubire.
Din mine.
Din mine se începe viața, cuvântul
Din tine iubirea, aroma, cafeaua,
Ajungem la noi? Nu. Suntem departe,
Lipsiți de realitatea, doar voci.
Îndepărtate.
Îndepărtați suntem. De ce?
Nu e vina în tine, în mine, sau el!
Suntem goi. Plini de griji și nevoi!
Da! Am uitat de tine, de noi!
Trecători.
Trecători în viață, însetați de iubire
Alergăm în neștire.
Stai. Pe loc. Privește spre mine
Întind mâna spre tine.
Spre nemurire.

A ta

Să-ți cânt!? Ai vrea? Ai vrea..
În strună să cânt, cum o făceai tu la vioară,
Nu țin minte melodia căci strunele nu le vedeam,
Simțeam doar pulsul muzicii în toamnă.

Să-ți râd? Ai vrea? Ai vrea…
S-o fac în silă, sau de bunăvoie, din dragoste
Sau din nevoie? Voi juca scene treatrale
Vrei din dramă  sau poate ficțiunile tale!

Le-aș numi minciuni, dar doare..
Și ar curge cascade de ploaie
Nu, nu pentru tine, nu mai ai o valoare
Ești o monedă, unealtă ca fiecare.

Să te iubesc? Ai vrea? Ai vrea…
Și dorința se-mplinise, totu-ți reușise,
Ești mândru! Mergi cu fața către soare
O să te arzi! Și doare..

Suflet fără casă, azi stai închis în cochilie
M-ai mâncat până la carne
Ai uitat că eu sunt vie,
Pentru tine, ciocârlie..

Să mă vezi?  Ai vrea?  Ai vrea..
Să-mi vezi ochii tremurând
Iar fața-mi palidă, plânsă după tine
A fost, dar tot rămîne-n amintire.

Semnez pe-o foaie de hârtie
A ta: obraznică, nagâțoasă nebunie.

 

Acasă, înapoi

Mi-e dor de ea!
Chiar și de mama,
Și de cărarea de sus…cea de la bunica!
Alergat-am toată ziulica.

Unde e nucul de la poartă?
Ce s-a întâmplat cu el?
L-o fi tăiat stăpânul casei,
Mi-e frică să mă ating de sufletu-i rebel…

Să mă așez în spate de casă?
Dar iarba deja s-a ofilit, e arsă,
A păcătuit și ea!
Trăit-am câte o-m avea.

Nici păsări nus, și strada e pustie,
În față copaci goi, dar în suflet,
În suflet ei înșiră nemurirea,
Îi string în brațe strâns, chemațimă-napoi!

În fața porții stau părinții,
PLini de griji, tinerețe și nevoi,
Iar în minte îmi stă satul
Îmi cheamă sufletu-napoi.

Pe-o buturugă-mi caut viața,
Mă-ntreb în care suflet mi-o găsesc?
În trunchiul nucului din poartă,
Sau a copacilor, ce nemurirea stăpânesc?

Întoarsă acasă, înapoi
Poți să nu mai găsești suflete calde,
Doar copacii goi.